Text Selection Widget
Text Selection Widget

Înainte de a schimba destine,

CANCERUL MUTILEAZĂ!

Lupta e continuă

 

Cancerul răpește identittea fizică și zilnic, de la instaurarea lui, consolidează un complex de inferioritate. Orice plan sau proiecție de viitor este deturnată iar pacientul trebuie să-și focalizeze enorm de mult atenția asupra propriului trup care parcă nu-i mai aparține. Corpul devine capricios, insubordonat și, în ultimă instanță, greu de suportat. Cu ajutorul medicamentelor și diverselor cosmetizări unii bolnavi fac eforturi enorme să pară normali, nesuportând gândul unui tratament preferențial care, în mod dureros, le amintește de boală, îi face perpetuu supraconștienți de ea.

Autoexaminarea sânilor

 

Cancerul de sân se poate trata dacă îl depistezi la timp! Tot ce trebuie să faci este să îți examinezi sânii în fiecare lună (după  7-14 zile de la prima zi de menstruație), iar dacă descoperi ceva diferit, să mergi la medicul de familie. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.

 

Află detalii

Cancerul la sân

tipuri cunoscute

 

 

Carcinomul ductal in situ (CDIS) este cel mai comun tip de cancer neinvaziv. Se numește ductal pentru că debutează în interiorul canalelor lactifere. Denumirea de 'carcinom' se referă la orice tip de cancer care apare pe piele sau în alte țesuturi ce acoperă organele interne, iar 'in situ' înseamnă 'în locul lui original'...

 

 

Află detalii

Caravana mobilă

de  screening gratuit pentru cancerul de col uterin, ovarian și mamar

 

Donațiile voastre ne vor da posibilitatea să achiziționam o caravană mobilă dotată cu echipament corespunzător pentru e depista și preveni posibile cazuri de cancer. În același timp, vom putea duce campanii offline de educare și conștientizare a acestei necruțătoare boli.

Vom oferi 150.000 de investigații

specifice screenului pentru depistarea cancerului de

col uterinovarianmamar

 

 

00252Ecografii mamare.00843Mamografii.

00006Recoltări și teste Papanicolau.00003Ecografii transvaginale.

 

 

 

  • Educație medicală preventivă: aproximativ 100 000 femei din mediul rural vor beneficia de informațiile oferite de programele de educație medicală preventivă.
  • Servicii de screening și depistare a cancerului de sân: aproximativ 60 000 femei.
  • Servicii de tratament și consiliere pentru femeile depistate sau cu suspiciune de cancer mamar / col uterin: aproximativ 2 000 femei.

 

Campania noastră lansează un îndemn de a susţine, prin contribuţii financiare, procesul de achiziţie a unei caravane mobile – un mijloc de transport tip TIR – adaptat corespunzător, ce simulează 2 cabinete medicale (pentru consultaţii şi ecografie) şi un mini-centru de imagistică medicală (dotat cu un mamograf) şi o secţie dedicată departamentului de registratură şi înregistrare pacienţi. Acesta se va deplasa săptămânal, pe parcursul a 4 ani, în judeţul Constanţa, pentru a consulta femeile aparținând grupei de vârstă 20 – 75 ani.

 

 

  • sau transfer bancar  în contul RO67CECECT01F5RON1324667 Pangeea - Asociația de Medicină Materno - Fetală; CUI 36501010
  • direcționează 2% din impozitul pe profit. E simplu!

Parteneri dedicați misiunii noastre:

Abonează-te la Newsletter

impreunainvingemcancerul.rosustine@impreunainvingemcancerul.ro Telefon: 0720 787 846  (0720 SUSTIN)Bdul. 1 Decembrie 1918, nr. 21, ConstanțaBrand Info  & Web Design : costea.seSugerează articol sau semnalează eroare.© 2018 Pangeea • Toate drepturile rezervate

Abonează-te la Newsletter